Dacă vrei o carieră în IT în România, aceste 5 tehnologii îți asigură viitorul

de: Răzvan Băltărețu
12 02. 2021
Glenn Carstens-Peters / Unsplash

Se poate spune că 2020 a pus digitalizarea pe steroizi. Și asta se vede de la companii și state până la utilizatorul final. Așa că am vorbit cu o companie din zona asta despre ce să înveți ca să fii pregătit pentru viitor.

În urmă cu aproape trei ani scriam despre cum compania locală EXE Software livrează soluții software pe cinci continente în țări ca Vietnam, America, Germania, Marea Britanie, Mexic Singapore și chiar Tanzania. Compania dezvoltă programe Enterprise Software (Enterprise Application Software – EAS) și vede la prima mână care sunt expectativele pentru viitor.

Am vrut să aflu de la companie care sunt tehnologiile la care să fii atent și, eventual, să cercetezi dacă domeniul IT, al programării și nu numai, e pentru tine.

Așa am aflat că, poate evident, 5G e pe listă. Va asigura internetul de mare viteză, și latență scăzută, pentru următorul deceniu – în numeroase scenarii, de la transporturi și case inteligente până la dezvoltarea unor soluții noi de entertainment, colaborare și comunicare.

Pe listă își face loc și inteligența artificială (prin algoritmi de machine learning sau deep learning și cu rol esențial în automatizare). Componenta de cloud, de asemenea, va marca industria IT, mai ales că vom vorbi tot mai des de platforme de colaborare și socializare. Apoi, alături de toate acestea, va crește și componenta de securitate cibernetică, dar și sistemele de analiză a datelor (tocmai pentru că vorbim de tot mai multe date).

EXE Software susține că viteza de comunicare, automatizarea proceselor, disponibilitatea și scalabilitatea infrastructurii IT deschid posibilități nebănuite pentru toate industriile și vor avea impact în viața noastră, a tuturor.

Anul precedent a arătat că digitalizarea este o direcție obligatorie pentru mai toate afacerile care își doresc să rămână în piață și în următorii ani. „Dar, atenție, acest lucru nu înseamnă numai achiziția și implemntarea de aplicații software, ci și o revizuire în profunzime a modelului de business, care să țină cont și de avantajele enorme, pe care tehnologia IT&C la aduce”, susțin reprezentanții companiei.

În ceea ce privește limbajele de programare, situația se va schimba în raport cu nevoia. Astfel, popularitata fiecărui limbaj în rândul programatorilor va crește sau va scădea în funcție de cât de repede vor fi ele adaptate și ce facilități de programare vor oferi pentru mediul de operare în cloud și pentru sistemele care includ inteligența artificială.

Printre cele mai populare limbaje de programare din prezent se regăsesc JavaScript, C#, Java, HTML / CSS, SQL, Python, PHP și chiar C/C++. Majoritatea au fost lansate în anii ’90, începutul anilor 2000, unele chiar mult mai devreme. Excepție face Python, singurul care și-a facut loc printre granzi, în ultimii ani. „Dacă ne uităm la acestea, care definesc industria acum, ele au fost perfecționate de-a lungul timpului și ne așteptăm să se întâmple acest lucru în continuare, așa că nu vor fi schimbări majore în următorii ani”, adaugă reprezentanții EXE Software.

3 lucruri bune pentru IT aduse de contextul de altfel nefericit

Ceea ce era evident: pandemia a dat un imbold procesului de digitalizare și multe companii au fost nevoite să-și mute business-ul în online pentru a putea supraviețui sau cel puțin să privească mult mai serios la necesitatea investițiilor în soluții și infrastructura – acest lucru va fi benefic pentru întreaga industrie IT. Apoi, forța de muncă în domeniu a fost mai stabilă. Cei care și-au dorit schimbarea loclui de muncă au fost mai puțini și asta a conferit o stabilitate mai mare companiilor care activează în domeniu.

Nu în ultimul rând, lucrul de acasă a oferit o nouă perspectivă asupra eficienței proceselor de lucru interne. A ajutat astfel la creșterea performanței.

Totuși, industria IT per total, în 2020, a făcut un mic pas înapoi. Însă în 2021 estimările arată că IT-ul va avea o creștere la nivel global de 4,2%. Acest lucru ar semnala o revenire spre linia de tendință preconizată, înainte de pandemie, de plus 5% pe an.

Pentru acest an, EXE Software vrea să dezvolte echipa și să crească la peste 100 de angajați, dar și să crească implicarea în proiecte de dezvoltare de noi platforme web, mobile, BI (business intelligence) și AI, și dezvoltareaa produselor proprii.